Suntem mult prea rai pe o planeta buna , sunt oameni care mor cand trupul le traieste . Sunt mult prea multe crime si viata prea nebuna , suntem mult prea reci cand viata ne-ncalzeste ! !

joi, 30 decembrie 2010

De ce mor oamenii?

De ce mor oamenii? De ce mor oamenii buni? De ce mor oamenii care intradevar isi doresc sa traiasca? De ce mor acei oameni care isi doresc atat demult sa-si vada copiii, nepotii impliniti? De ce acei oameni?
De ce e asa randuiala? De ce moare omul acela care se leaga cu ultimele sale forte de cel mai mic fir de viata? E cea mai socanta scena. Sa vezi un om care o viata intreaga a muncit, care nu si-a dorit decat sa mearga la nunta nepotilor, sa-l vezi cum se chinuie sa traiasca.
Si ochii tai cereau ajutorul celor din jur care in ciuda efortului si straduintei , te-au pierdut.Acum te plangem si speram sa-ti fie bine acolo unde esti .Te-ai dus cu zambetul pe buze...Te-ai dus glumind. Respectele mele.

"Sambata nu veni la mine, sambata ma insor." Te-ai insurat batranule.


Dumnezeu sa te odihneasca in pace, mosule!!! Nu te vom uita niciodata!!! :(

Multumesc pentru ca :

- m-ai crescut de cand aveam 2 ani "majatate"
- mi-ai dat de mancare ...m-ai invatat cat e de buna "margarina de porc"
- m-ai invatat ca nu se zice "colomotiva" ci locomotiva, nu se zice "porcotaliu" ci "portocaliu" , nu se zice "majatate" ci jumatate..
- nu puteai rezista cuvintelor mele : " mosulee hai du-ma pana la gradi ca mi frica sa merg singura" si ma duceai mereu...
- imi dadeai mereu bani fara sa stie tanti Mita ...iti promit ca nici acum nu o sa afle..ramane secretul nostru..
- imi aminteai mereu toate lucrurile pe care zicea mama sa le fac..pt ca eu mereu uitam..
- eu am fost mereu persoana cu care te intelegeai cel mai bine cand venea vorba de meciul de aseara de fotbal/wrestling..
- ti-ai luat ramas bun de la mine ca de la nepoata Alexandra desi eram doar vecina ta...



sâmbătă, 11 decembrie 2010

Si eu care credeam...






Defapt imi ramasese un strop de fericire si speranta in tristetea aceea care m-a cuprins acum ceva timp. Mereu era acolo si eu n'o vedeam. Eu nu vedeam sensul ala care nu ma lasa sa cedez. Nu am crezut si a fost gresit. N-am simtit decat atunci cand ingerasul de pe umarul drept mi-a soptit ca sunt in stare, sunt capabila, ca vede el in mine o capacitate mult prea mare si sa nu o arunc la gunoi ca e inca functionabila. Atunci mi-am deschis ochii mari si am vazut ca niciodata nu o sa ma inec atat de tare in tristete incat sa raman acolo. Mereu exista barca aia de salvare, speranta care nu ma lasa.
Defapt,vorba lui Minulescu ,"asculta, priveste si taci" si pe deasupra invata sa-ti cunosti toate ascunzisurile inimii ca sa vezi si partile bune din ea...













P.S : Testat psihologic :)

Sarbatorile vin..










Cu multa nerabdare si dorinta de a-i vedea pe copiii cuminti si voiosi , Mos Craciun isi pregateste plecarea. Sacii sunt aproape plini, iar saniuta este dusa la mecanicul Mosului pentru ultimele revizuiri. Renii isi activeaza GPS-ul si isi noteaza fiecare copil care a fost cuminte anul acesta. Iar spiridusii, veseli si sprintari pregatesc costumul mosului. D-na Craciun, desi este putin trista ca sotul ei va fii departe de ea pentru un timp, il sustine pe Mos Craciun si ii pregateste sandwichurile pentru drum.

Acum ca am vazut ce se intampla la Polul nord , sa trecem la ale noastre. Orasul nostru drag , este plin de luminite colorate care se reflecta in covorul de zapada ce s-a asternut pe pamant . In sfarsit culoare. Vremea asta ne prevesteste ca se apropie Sfanta seara de Craciun . Seara cand Domnul Iisus Hristos s-a nascut . O seara , cum am spus, sfanta, plina de bucurie si emotie.

Copiii, veseli si nerabdatori , au inceput deja repetitiile pentru colindat. Glasurile lor cristaline vor rasuna in casele crestinilor in seara de Ajun . Nici cei mai in varsta nu stau degeaba. In casele oamenilor a inceput sa miroase a cozonaci.
Bradul asteapta nerebdator sa primeasca culoare, iar globuletele stau ghemuite in cutiutele lor , si sunt fericite ca in curand ii vor tine companie bradutului.

Se apropie Craciunul ! Haide-ti sa fim cu toti mai buni , sa uitam de problemele de zi cu zi si sa ne bucuram de venirea pe lume a Mantuitorului ! Craciun fericit tuturor!!!

luni, 15 noiembrie 2010

In cinstea celui care-mi va pleca..





Frumoasa voce. Mai canta-mi una. Hai nu fii trist. Ma vei vedea mereu. Nu, ti se pare. Nu plang.
Stii ca mereu vei fii cel care-mi va observa cel mai mic fir de iarba uitat in parul blond, cel pentru care rasar dimineata si ma ofilesc la apus. Esti si vei ramane cel care face cea mai buna cafea.

Poate ramai.. poate pleci.

In camera mea nu am niciun ceas, stii de ce? Pentru ca pana acum traiam un vis. Eram rupta de realitatea crancena. Dar nu, realizez acum ca trebuie sa o infrunt, voi trece peste tot. Ce? Sa terminam?
Ce sa terminam?

Termina tu tot daca asta iti doresti..Pentru mine acum e inceputul.
Acum imi esti mai drag ca niciodata. De acum o sa ma simti mai aproape ca niciodata, ca ce vrei tu: iubita, prietena, amanta sau ca o necunoscuta. Indiferent de functia pe care o primesc in sufletul tau, am sa fiu acolo.

Ce nu ai? N-ai inger?
Ai, iubire...Si din cand in cand am sa-i ocup locul. Din cand in cand am sa-i dau dreptul la putina odihna..Inger blond am sa-ti fiu..

Cum? De ce, iubire? Lacrimile iti dezleaga sufletul. Hai da-mi-le mie...sa le strang uite aici, in cutiuta asta...Aici vor fi si peste ani.

Nu! Gresesti! Nu se usuca ! Asa ceva nu se va usca vreodata !

"Pentru ca te voi iubi mereu?"

Nu ma vei iubi mereu. Pentru ca m-ai iubit atunci, acum si maine..Ca de poimaine voi ramane doar o umbra. Umbra primei..

"Iubita mea cu foarte mari probleme. Cu chip slavon si nume de regina!!!!! "

Totul e ok...

P.S: De maine-mi cumpar ceas in camera!

duminică, 7 noiembrie 2010

Intoarce-te in vis..





Cu sau fara voia lui a venit inapoi. Deschide poarta ruginita de timp, paseste sfioasa catre usa. Apasa clanta, iar usa ii face loc sa intre. In casa e cald, dar peretii sunt reci...focul arde dar soba e tot un ger..

Vesnicul fotoliu este gol, ziarul de saptamana trecuta e tot acolo pe masa, unde l-a vazut si ultima data, inainte sa plece. Patul priveste dezordonat si gol spre televizorul plin de praf, dat pe acelasi post pe care era si saptamana trecuta. Pe masuta insa e ceva neobisnuit, un morman de cutii cu medicamente..E straniu..

Deodata, dinspre usa din spatele fetei se aude o voce ciudata, slabita, insa ea realizeaza din prima ca e vocea lui:

"De ce te-ai intors? Ti-am spus destul de clar ca nu mai are rost.."

Speriata, fata nu are curajul sa se intoarca spre persoana care ii vorbise, ca si cum ar stii ca ceea ce ar vedea ar face-o sa sufere.Cu jumatate de gura, ii raspunde:

" Vroiam sa aflu si eu motivul pt care m-ai alungat din viata ta!"

"Motivul? Vrei sa stii adevaratul motiv? Nu era vorba, asa cum ti-am spus, ca nu te mai iubesc. Am vrut doar sa nu ma vezi asa...Dar acum, ca te-ai riscat sa vii aici, de ce nu te intorci?

"Nu, nu vreau.."raspunse fata si mai speriata..
"Cu toate astea, ma bucur totusi ca am avut sansa sa te mai vad o data, chiar si de la spate...acum..."

Si in urmatoarea secunda podeaua rasuna...se prabusise...


De abia acum, fata se intoarce, dar nu mai vede decat un trup gol intins pe podeaua invechita. Nu mai e in stare decat sa spuna : "Doamne, de ce nu mi-ai dat curajul sa-l mai vad o data, o singura data...te iubeam...". Isi petrece mana peste ochii lui reci,iar apoi se aseaza incolacita cu capul pe pieptul celui care pana acum un minut fusese intreaga ei viata, sperand sa il revada in vis..

marți, 2 noiembrie 2010

Contraste




Viata este alcatuita de contraste. Contrastele lumii sunt pline varf de sentimente, de stari...Contrastul atipeste, contrastul rasare. Te duce pe cai marete, ca mai apoi sa-ti dea drumul in timp pierdut, ura si teama. Nu te poti feri de contrast. Esti in mainile lui. Exista totusi o cale prin care sa-l accepti asa cum e..O cale semeata,o rezolvare, o mana, un sprijin. Vorbesc acum de ceea ce numesc mai marii oameni, SPERANTA. Iar tu ca om de rand, vei realiza ca e unica solutie si o vei accepta in viata ta. Spre binele tau,fa-o !
Acum nimic nu e in regula, umblu desculta, ascult voci, astept sfaturi fara sa cer, vorbesc fara cuvinte si tiparesc strazi strambe lasand cate-o urma,dovada ca am fost. Si eu ca voi am nevoie de o cale, am depus cerului o cerere. Poate se aproba, sau poate nu. Iubesc, urasc? Sunt confuza , fac reclamatii legii omenesti, dar nu, nu sunt o revolutionara asa cum spuneai . Spun cuvinte fara temei, dau omenirii sens de vorba. Dar nu le voi putea explica niciodata ce plumb ma tine strans legata de Pamant, ce liniste-i in juru-mi, ce bulgar de glod mi-a acoperit firea. N-ai cum sa uiti atatea peste noapte. N-ai sanse sa pierzi sacul neplacerilor.

Hopa!Gata, inchei..Aud in casca ca mi s-a acceptat cererea in cer. A meritat apasarea. Imi ajunge speranta intr-un colet in 5..4..3..2..1...



P.S : CONTRSTUL e in contrast cu DESTINUL :)

duminică, 10 octombrie 2010

neincredere..







Nopti lungi si bogate in sentimente etalate. Sentimente de care nu te poti indoi. Nu poti, nu ai voie. E totul atat de clar, de limpede. Cum poti sa negi, sa exprimi atata neincredere pentru un fapt pe care ti-l afisez atat de aprins, pe care ti-l demonstrez in fiecare secunda? Ai tot ce vrei din sufletul meu...Si daca nici asa nu ma crezi, atunci de ce nu-l descompui sa vezi? De ce nu-l rupi in bucati sa vezi ca pe fiecare bucata de suflet e inscriptionat numele tau si zambetul si privirea? Hai fa-o! Iti permit!.........
.....
....
.....
.........
.
..
.....
...........
.
..........
........................
...
...........
......

Ai facut-o...l-ai rupt..Da stiu ca ti-am dat voie si nu-ti reprosez nimic acum. Aha, sa inteleg ca acum te-ai convins...stiam ca asa va fi. Dar totusi priveste ce lasi in urma...Priveste in ce stadiu mi-a ramas sufletul. Crezi ca-l poti reface? N-as fi asa sigura. Nu cred ca are rost sa incerci...e inutil.

Hai ca plec. Suna-ma luni sa vedem daca se rezolva ceva pana atunci..O zi buna sa ai...


marți, 7 septembrie 2010

Multumesc..





..ca te cheama Bia si nu Suzana..
..ca uneori ma enervezi fix atunci cand nu am nevoie..
..ca stii sa te comporti ca un bebe ca sa-mi faci ziua mai buna..
..ca ma pupi balos [..chiar daca uneori e al naibii de enervant xD] ..
..ca-ti trece repede supararea pe mine..
..ca m-ai invatat sa sar gardul scolii..
..ca ma tii ore-n sir la telefon..
..pt sandvichul facut la ora 2 noapte, poalele in brau aduse la scoala si pt toata mancarea pe care ti-am halit-o,lasandu-te sa mori de foame..
..ca stai cu mine in banca,si astel nu ma pot plictisii nici daca imi doresc asta..
..ca mi-ai cumparat pix cu numele meu ( chiar daca stiu ca ai facut-o ca sa nu mai fur pixurile colegilor si in mod special pixurile tale)..
..ca ai gura mare..
..ca iti place sa canti cu mine. Si mie imi place..
..ca intrii mereu la mine pe hi5 si imi dai accept la cereri/comentarii/notificari etc. Nu intrii sa-mi stergi si mail-urile ?:D..
..ca ma iubesti si imi amintesti asta tot timpul..

duminică, 5 septembrie 2010

Si din cand in cand ma mai retrag in paradis..





Si scap de probleme,de suparari, tristeti in momentul in care ma izolez la tine-n gand, in cel mai indepartat si mai aprins loc al inimii tale.Acolo unde nu poate ajunge nimeni, doar eu. Deschid usa, pasesc, iti intind o mana, dar mi-o eviti, nici nu te uiti la ea.Privirile noastre se impletesc. Mana mea se retrage dezamagita insa, in urmatoarea clipa corpurile noastre sunt lipite, nu ne mai desparte nicio doza de oxigen. Suntem doar noi doi.Sunt langa tine, sunt a ta. Dar nu mai vad nimic, nu mai aud, ochii mi's inchisi, simt doar palpaierea genelor tale langa urechea mea.Imi place.Te iubesc.Ma musti de ureche in cel mai subtil mod,iar eu , nu simt decat o furnicatura care imi umple tot corpul, sunt cea mai fericita fata de pe Pamant.Parca nu as fi cunoscut tristetea niciodata. Ma simt de parca m-am nascut ca sa fiu numai fericita. Si bem o cafea, fumam o tigara. Suntem incolaciti de fumul care se-nalta ambitios catre o viata mai buna. Radio-ul canta o melodie pe care mi-o dedici si-mi spui cu glas incet dar sugestiv : " Ce bine ca esti, iubito!".Ce mi-as putea dori mai mult? Esti langa mine, sunt a ta si asa as vrea sa decurga urmatorii ani din viata mea.

S-a terminat cafeaua,tigarile sunt pe sfarsite,iar soarele e jos. Noaptea se lasa,iar eu trebuie sa dispar..Sa plec acolo unde imi e rece,te las acum..Dar de la atata fericire m-am innecat..Tristetea ma copleseste..Iti dau un ultim sarut , si ies. Nu ma conduci, nu suporti sa vezi ca iarasi plec...






miercuri, 25 august 2010

TU!


Ce sec, ce trist e atunci cand absenta increderii isi face prezenta.Cand toti cei dragi iti par ipocriti,
cand nici un copil nu te mai face sa razi.Cand te iubesti numai pe tine pt ca nu ai motive sa-i iubesti pe ceilalti.
Cand nu stii in grija cui sa lasi florile atunci cand pleci in vacanta.
E cel mai urat moment.Atunci de abia te vezi schimbat, observi ca viata ta nu e tocmai ca a papusei barbie, cea stilata
si super indragostita de baiatul ei. Iar tu, iti privesti baiatul ca pe un suspect.
Iluziile pier, esti puternica, dar iti lipsesc visele, trairile si soarele care odata te lumina, iar acum iti intoarce spatele.
Nimeni nu crede toate astea, si asta pentru ca asa e natura, asa e dat de la Dumnezeu. Sa traiesti ca sa inveti,
sa ti se intample ca sa realizezi. Ce poti sa mai faci? Sa ridici capul si sa ai incredere in tine,caci tu esti cel mai important om din viata
ta, tu decizi pt tine, nu pt altcineva.Tu!

luni, 23 august 2010

Necunoscutul





Plangeau chitarile la venirea lui
Si soarele apuse
In vremurile cele duse,
Din scoarta timpului

S-a dus o parte mai demult,
S-a dus si cea de-a doua,
Pe crestet inca-i curge roua.
Stapan de efemer tumult..

Cand inca scapara o raza,
Cand florile alinta-o ata,
Acum ca e de diminteatza,
Apare greu dinspre o oaza.

sâmbătă, 21 august 2010

Nepasare


Si-atunci cand cerul creste
Si-n inima-i se inalta,
Atunci cand i se scurge smaltul,
De-abia atunci isi mai doreste inc-o viata.

Dar cine sa-l auda
In negrul de cenusa,
Cand soarele adoarme
Si trece dupa usa?

E singur,
Vrea sa strige dar nu poate,
O viata are,si-ar da-o pentru alta
Ar da-o pentru tot si toate.

Nici gandul si nici simtul
Nu-i mai ofera sanse
Cand cenusiul ii aude cantul
Incetul cu incetul el dispare.

Acum ca s-a sfarsit,
Degeaba-l mai auzi
El,cand sufletu-i era sa fi murit.
Tu te-ai facut ca-l uiti.

joi, 12 august 2010

De dor



In linistea serii,
Si-a padurii batrane,
O lupta-n piept porneste.
E ca atunci cand tot ce ai,
Subit se prabuseste.
E dorul cel cu iz de gara,
E soarele ce frige campul,
Cand norii-l lasa singur ca sa para,
Ca-i al lui Pamantul.

Sunt fericita cand

- sare Ionut
- rade bunicul la glumele mele
-imi trimite Radu mesaje kilometrice
- iau un 10 la mate
- petrec timpul cu deny,bia,ralu, markus, radu .. si lista poate continua
- plec in excursii, deplasari
- se suspenda orele
- pleaca parintii de acasa

Imi amintesc de :

Scrie pe o carpa << TE IUBESC CU TOT CE AM SI TOT CE N-AM>> si da-i-o lui...

sâmbătă, 3 iulie 2010

In plus

Pe unde merg acum
Si pe unde mam dus
Intotdeauna mam simtit
IN PLUS...

Daca m'ar fi intrebat cineva
Eu i'as fi raspuns
Ca ma simt asa pentru ca sunt
IN PLUS...

Locul unde eram eu
Acum cu timpul sa dus
A fost ocupat de altcineva,caci eu sunt
IN PLUS...

Vreau sa fie ca inainte
Eu sa nu ma fi dus
Dar acum imi dau eu seama ca am fost
IN PLUS...

Nimic




Pe nesimtite scriu niste randuri care dor
Toata viata se bazeaza pe un singur picior
Lumea se destrama
Dar totu-i in rama
Pielea ma doare
Dar nimic…
Sunt intamplari intamplatoare.

Nimanui nui pasa
Nici macar mie
E o indiferenta dureroasa
Sunt aiureli pe o hartie
O viata se stinge
Dar nimic…
Nimic ce v-ar putea atinge.

Ma lasa-mi-te o noapte...









Hai vino,
Aseaza-mi-te sub perna
Si respira-mi caldura
Canta-mi de-acolo sa pot adormi
fi-mi aproape,
fi-mi precum sarea-n mare
si pleaca doar atunci cand prezenta mea moare
cand lumina te invaluie
Cand soarele face ochi,
cand lumea te descopera,
Dar pana atunci
Mai lasami-te o noapte,sa-ti simt suflul,
sa-ti simt cantul
Sa-ti simt zbuciumul
Te rog sa pierzi trenul de azi
Mai e si maine-o zi
Mai lasa-mi-te o noapte..

Ganduri imperfecte






Pe aripi cobor si urc mereu
Sunt intr-un continuu abis
Simt fluturii din jurul meu
Simt culorile care ma obosesc

Prinde-ma atunci cand aripile ma lasa
Si nu permite vantului sa ma ia
Lupta asa cum nu ai facut niciodata
Si viata mea in dar eu ti-o voi da

Banalitati in juru-mi se invart
Si-mi dau seama de raul petrecut
Incerc sa te asez sub aripa mea
Dar fa si tu ceva, hai fa si tu ceva

Iubeste-ma asa cum te iubesc
Nu-i o conditie ,e rugaminte
Stii bine ca un ansamblu de flori e intre noi
Lasa-le sa-ti intre-n simtaminte.

Scoate-ma din razboi
Si apara-ma de iarba vestejita
Du-ma undeva in locuri insorite
In locuri fara temeri,necaz si minciuni

In locuri sfinte cu tine vreau sa fiu
In paradis sa ne retragem
Ajuta-ma sa fiu ceea ce sunt
Repara-mi aripile..trateaza-le..

Nu incerca sa-ti ascunzi ochii
Perdeaua din fata lor are mici defecte
Cu gandul iti vad lacrima
Si vad in ochii tai caprui , pete.

Te ador pentru tot ce ai fost
Tot ce esti, si ce vei ramane
Te ador mereu cand pleci
Pentru ca tu ii dai marii mele spume.

Tu , doar tu esti cel care cu o petala spune tot
Tu esti cel care cu o privire ma dobori
Tu ai fost cel care a plecat cu o durere-ascunsa
Si pentru tine , uite, sunt patrunsa

Patrunsa in cel mai lung tunel
E sansa sa dau tot ce pot
Si tot ce pot ajunge-n tine
Toata putinta mea e arma ta..

sâmbătă, 5 iunie 2010

Un suflet, o viata, o lupta

Eugen Lovinescu spunea: “ Studiind opera unui scriitor, studiem sufletul scriitorului insusi”. Si cat de amplu si maiestuos este sufletul celui care ne priveste acum, dupa despartire, cu o tristete ca de sabie ruginita, nimeni altul decat cel care a fost si va fi maestrul Petre Stoica.
Obisnuinta face ca, atunci cand vorbim de opera unui scriitor, sa scoatem cartile din rafturi. Le scuturam cu piosenie de praful amintirilor atator generatii si incercam sa patrundem in lumea celor ce ne-au cuvantat prin ele. De data aceasta cartile sunt insuficiente repere pentru cel care, nascut la 15 februarie 1931, a fost poet, traducator, publicist, colectionar de presa, bibliograf, intemeietor spiritual al “generatiei 60”, indrumator al generatiei optzeciste, sot, tata, bunic, un luptator ce ne-a demonstrat prin Fundatia Romano-Germana “ Petre Stoica” si prin Muzeul Presei ca morile de vant nu exista pentru cei care cred in generatiile ce vor urma.
Dar sa incepem calatoria avand alaturi de noi versurile si interviurile pe care ni le-a lasat pentru a putea intelege un suflet.
“ Poezia s-a nascut in ritm de dans”. Pentru Petre Stoica poezia a fost nativa, inca din copilarie stia ca ea ii va conduce mare parte din drumul vietii. In clasa a IV-a primara, in timp ce elevii erau adunati in careu pentru a primi cununitele, invatatorul a avut initiativa de a-i “ provoca” pe toti sa scrie cate ceva.
“ Tot textul meu era la mijlocul paginii, scris in versuri, a trecut directorul scolii, l-a chemat pe tata si i-a spus : Asta scrie in forma de versuri, te pomenesti ca va deveni poet “ ( Petre Stoica-interviu ).
Conformatia de poet este cea care l-a urmarit dintotdeauna, dovada sunt primele versuri pe care si le aminteste cu usurinta, versuri scrise tot in scoala generala: “ Timpul trece cu grabire, / Zilele se ispravesc, / Eu mai scriu o poezie, / Caci nu stiu cat mai traiesc.” De unde atata pesimism? Fascinatia adolescentului Petre Stoica a fost Bacovia. Si nu numai fascinatie, ci indrumare pentru a invata ce inseamna banalul intr-o poezie, ce virtuti poate primi cuvantul plasat intr-un anumit loc. In paralel cu prima dragoste, poezia, a aparut si pasiunea pentru ziare. Dar mai bine ii dam cuvantul pentru a ne povesti cand a colectionat primul ziar :
“S-a întâmplat cu multe decenii în urmă. Cred că aveam vreo nouă ani. Pe masa noastră găseam 3-4 ziare la care tata era abonat. El nu prea avea timp să citească, citeam eu şi de aici am prins gust pentru ziar. Mai cu seamă pentru "Universul". La vârsta de 14 ani m-am dus la o tipografie cu un ziar, cum se spune, tehnoredactat de mine. S-au amuzat la ideea că vine un copil în şort cu o machetă făcută de el însuşi. Asta a fost, de aici pasiunea mea pentru presă.” ( “Ultimul interviu cu Petre Stoica” – Mihaela Schiopu si Ion Barbu ).
Jurnalist sau poet? Petre Stoica a descoperit ca fiecare ziar are poezia lui si astfel intrebarea devine retorica prin impletirea pe care sufletul o gaseste in cuvantul scris, oriunde ar fi el.





Despre debutul literar stim ca s-a produs cu putin inainte de Revolutia maghiara cand, in Romania, a survenit un dezghet neasteptat. De acest moment au profitat scriitorii revistei clujene “ Steaua “, care il aveau in fruntea lor pe curajosul A.E. Baconsky. La primul Congres al Scriitorilor, Baconsky a mitraliat raportul Uniunii Scriitorilor în care erau lăudaţi fruntaşii proletcultişti. Clujeanul s-a dezis de ce a scris până atunci şi a cerut revenirea literaturii române la normalitate. Cerea imperios refacerea punţii cu trecutul şi orientarea spre marii poeţi ai secolului care se cereau masiv traduşi. Mai mult, combatantul clujean a formulat şi o orientare poetică a revistei: prozaismul elevat şi orientarea spre cotidian. Petre Stoica a trimis intr-un plic poetului clujean sase poeme in consonanta cu viziunea acestuia. In octombrie 1956 poemele au fost publicate. In acelasi timp revista bucuresteana “ Tanarul Scriitor “ a destinat tiparului alte sase poeme. In februarie 1957 sectia de poezie a editurii unde lucra a dat catre publicare un intreg volum apolitic. Doar ca, la cateva luni dupa prabusirea Revolutiei maghiare inghetul a inceput sa-si arate coltii, singura revista care il mai publica era curajoasa revista clujeana “ Steaua “ cu originale si traduceri ridicandu-l si la rangul de redactor al “Stelei” la Bucuresti.
Din noianul cartilor aparute intr-o jumatate de secol de creatie cea mai draga ii este “ O caseta cu serpi “ publicata in 1970. Cartea a fost scrisa “ dintr-un foc “, aceasta daruindu-i unitatea literara deplina, forma ei mascata prin mijloace estetice fiind o palma adusa comunismului. De altfel a inceput sa lucreze la ea in momentul in care trupele sovietice au atacat Cehoslovacia. Dintre celelalte carti se cer mentionate “ Tango si alte poeme “ aparuta in prima luna a anului 1990, dupa ce a stat doi ani la cenzura si “ Visul vine pe scara de serviciu “ compusa in buna parte inainte de 1989, dar publicata abia dupa Revolutie. Prima creaţie în libertate este o carte pamflet, de atitudine la cele întâmplate în Piaţa Universităţii, o carte prozaică, însoţită de colaje din presa autohtonă şi străină. S-a bucurat de mult succes la apariţie, fiind şi premiată de Uniunea Scriitorilor. Celelalte cărţi care au urmat „Manevrele de toamna”, “Insomniile bătrânului”, “Vizita maestrului de vânatoare” şi “Pipa lui Magritte” îmbină poemul pur cu cel care ascunde dezamăgirea acestor ani.
Cu o opera care strabate, în chip original si fara echivoc, ultimii cincizeci de ani de poezie româneasca, Petre Stoica se dovedeste, în primul rând, un creator liric admirabil care se aseaza pe sine dincolo de mode, ca si de cerinte exterioare versului. În anii proletcultismului, în a caror atmosfera nefasta debuteaza, se autoproclama un cântaret al “vechiului”. În deceniile sase si sapte, când multi autori lirici din peisajul nostru poetic fac din limbaj obiectul exclusiv al poeziei, Petre Stoica, dimpotriva, face din obiecte si lucruri uitate limbajul predilect al acesteia. Poetul desacralizeaza si demitizeaza “poezia pura”, afirmând întotdeuna prezenta si nu absenta omului. Redescopera absurdul si inventivitatea poetica a suprarealismului. De altfel regasim dragostea pentru obiecte in volumul “ Sufletul obiectelor “. Oare de unde apare aceasta fascinatie a banalului? Ne spune insusi poetul:
“Mie mi-au plăcut întotdeauna obiectele vechi. Erau făcute ca să existe, să supravieţuiască generaţiilor. înţelegi? Podul bunicii era plin de lucruri care trăiau 200 de ani. Astăzi se fac obiecte de unică folosinţă. Cele ale bunicii aveau o anumită frumuseţe. Dar altceva vroiam să-ţi spun. Sigur că-mi plăcea în pod să descopăr tot soiul de nebunii: cufărul bunicii, cutia cu etichete Hamburg, catarame, funde, dantele. Acolo găseam tot felul de lucruri care mă fascinau. Era un univers, cum să spun, insolit. Există în poezia modernă un curent care se cheamă animism. Reînsufleţirea obiectelor. Ele trăiesc în măsura în care le pipăim. Şi imaginaţia noastră începe să lucreze. Din clipa aceea ele prind viaţă, prind contur.” ( Ultimul interviu cu Petre Stoica – Mihaela Schiopu si Ion Barbu ). Si astfel orice obiect se transpune insufletit de prezenta omului in lirism.
Poetul ne-a lasat o bogata mostenire de carti, mai precis 47 la numar, “ palmares “ compus din originale, antologii de autor, traduceri, antologii straine. Originale sunt 22 de volume.
Putem uita, prinsi in universul acestui scriitor atat de apropiat de destinul omului umil, preocupat de social si de aducerea in atentia noastra a tuturor a poetului austriac Trakl, de jurnalistul Petre Stoica. Dar, cu sau fara voia noastra, nu ne lasa sa dam aceasta parte a vietii lui deoparte. Cand apare jurnalistul Petre Stoica? Sa-l lasam sa ne povesteasca :
“- Ţi se zicea micul jurnalist... aşa-i?
Nu, nu... Mi se spunea Jurnalistul, şi ştii de ce? Pentru că la Timişoara, vizavi de Loyd, era un chioşc tradiţional, cum era în România pe vremea aceea. La chioşc era un evreu foarte simpatic, Szyilagy Bacsi, care era impresionat că vine un copil şi cumpără toate ziarele, şi cele comuniste, şi "Dreptatea". Veneau patru numere din "Dreptatea", unul era al meu, ceea ce era de-a dreptul fantastic. Lumea se bătea pentru ziarul acesta. Mergeam, umpleam geanta, iar la oră, în loc să ascult lecţia, eu desfăceam ziarul şi citeam. Sigur că mulţi profesori au observat. Unul mi-a zis: "în picioare" că mai eram cu ziarul desfăcut. De aici mi s-a spus "jurnalistul". Şi azi mai întâlnesc, rar, câte un fost coleg de liceu, şi zice: "Ce faci, jurnalistule?" Ceea ce pe mine mă emoţionează profund.” ( Ultimul interviu cu Petre Stoica – Mihaela Schiopu si Ion Barbu ).
Au trecut anii, in seara zilei de 22 decembrie 1989 a aparut cotidianul “ Libertatea “, expresie a descatusarii Romaniei. Publicaţiile au început să apară cu viteza fulgerului, numai că ziarişti existau puţini, cei vechi fiind funcţionari. Aşa se face că noii editori au apelat la serviciile scriitorilor. La puţină vreme a început să lucreze pentru numeroase gazete, interesul special arătându-l pentru „Dreptatea”, organul central al P.N.Ţ.C.D.-ului, al cărui redactor şef avea să devina după un an. A publicat in numarul 3 al ziarului “ Dreptatea “ , pe prima pagina, un articol despre Iuliu Maniu. Au urmat si alte articole, o viata politico-sociala sufocanta neintrerupta pana in anul 1994.
Un oras din vestul tarii, Jimbolia, cunoscut pe vremuri sub numele de “ Perla Banatului “, a devenit casa de acasa a celui ce atat de frumos se caracteriza : “Sunt de statură potrivită port barbă/ şi am o concepţie de viaţă perfect asamblată/ ceea ce înseamnă că îmi plac gogoşarii în oţet/ şi mai cu seamă îmi place să vă pun sub nas/ adevăruri pline cu praf de strănutat." ( Semnalmente – volumul Ultimul Spectacol ). Dimineata locuitorii se intalneau cu acest boem ai carui ochi albastrii pastrau istoria interbelica si atatea adevaruri nespuse despre generatii trecute. Un ziar, o cafea, inca o dimineata in care Petre Stoica lupta pentru un vis : Muzeul Presei. Intentia de a reveni in locurile natale l-a urmarit dintotdeauna, doar ca birocratia vremurilor nu a permis mult timp aceasta. La prabusirea bolsevismului lucrurile s-au simplificat, dar a fost tintuit locului de activitatea politico-civica din capitala. Reînfiinţându-se legea ONG-urilor din 1923, îmbunătăţită desigur, si-a propus să întemeieze în localitatea natală o Fundaţie Cuturală Româno-Germană. Ministrul adjunct al Culturii a fost de părere că o asemenea instituţie cere un spaţiu larg de desfăşurare, aşa că a venit la Timişoara spre a se documenta asupra terenului de unde se poate porni. Împreună cu inspectorul cultural Timiş i-au propus Jimbolia.
Si astfel, in 1995, infiinteaza Fundatia Romano-Germana “ Petre Stoica “, in scopul de a reconstitui viata culturala si spirituala atat a romanilor cat si a germanilor din Banat, fiind fapt cunoscut ca Jimbolia a fost de-a lungul timpului capitala svabilor banateni. Biblioteca Fundatiei cuprinde 15.000 de volume în limbile româna si germana, dintre care unele de mare valoare bibliofila. De mare interes sunt colectiile de numismatica, de filatelie, de cartofilie si ex-librisuri, importante manuscrise ale unor scriitori români si germani, tablouri, gravuri si obiecte casnice muzeale, toate fiind parte a vietii lui Petre Stoica. Tot ce a castigat in timp a investit in colectii pe care acum le putem vedea si care ne deschid pagini de istorie.
Dar lupta nu se opreste aici. Petre Stoica a facut doar primul pas catre o minune, cea din 14 septembrie 2007 : infiintarea unui Muzeu al Presei in orasul Jimbolia, singurul de acest fel din tara si al doilea din Europa. E demn de retinut ca Muzeul "Sever Bocu" a fost ridicat cu infinite greutăţi, traversate cu un entuziasm demn de o ţară mai iubitoare de cultura. Au apărut câteva articole în presă, însă nici un for cu adevărat important din România nu a acordat atenţia pe care Petre Stoica o merita. Intre timp, realizatorul acestui proiect incredibil a cheltuit banii obţinuţi din premiile literare care nu au încetat să vină unul după altul, plus tot ceea ce a câştigat citind din poezia sa în ţări străine demonstrand , inca o data, ca nimic nu este imposibil atata timp cat exista perseverenta, pasiune si dragoste. In Muzeul Presei gasim ziarul din ziua în care a murit Eminescu, “Albina” din 1839 tiparita la Viena, “Temeswarer Zeitung” – sfarsitul secolului XVIII, “Magazin Istoric pentru Dacia” din 1845, “Curier de ambele sexe” – 1862 –, “Gazeta Transilvania” – 1855 – Braşov, “Foaie pentru minte, inima si literatura” – 1860, “Foaia Asociaţiunii Transilvane” – 1871 – Braşov, “Timpul” ( Eminescu, 1883 ) şi „Timpul” ( Gafencu ), 30 de publicaţii din Oraviţa apărute în perioada interbelică din cele 40 care au existat în acea perioadă, opt publicaţii din Jimbolia,” Vestul” ( Sever Bocu ) şi tot felul de alte rarităţi, cărate de la Bucureşti la Jimbolia cu paşi mărunţi. Prin implicarea directa a dl. Primar Kaba Gabor Muzeul are acum componente de tipografie din anul 1904, o tiparnita, doua piese de atelier tipografic si un vechi aparat de fotografiat. Din bugetul Primariei orasului Jimbolia au fost alocate fonduri pentru a obtine publicatii recente prin abonamente la ziarele actuale, in timp au ajuns pachete uriaşe de ziare de la Biblioteca “ Astra” din Sibiu completand colectiile. Dintotdeauna dorinta celui care l-a fondat a fost ca acesta sa nu devina o institutie a obiectelor moarte ci un organism viu ce respira catre si pentru viitor. Dar cum a devenit visul realitate? Ii dam din nou cuvantul lui Petre Stoica :
“Lucrurile astea preţioase, ziarele astea vechi, le ţineam în bibliotecă. Le-am cumpărat pentru frumuseţea lor, nu am avut gânduri concrete imediate. Bunăoară, vedeam "Albina românească", zic, dom'le, nu găseşti în fiecare zi aşa ceva. Apoi mi-am spus: "Ce-ar fi să încerc şi eu un muzeu al presei? Dar asta era, cum să spun, o chestie utopică, aproape că nu aveam curaj să mă exprim cu glas tare, de teamă că m-ar fi luat alţii peste picior. Am stat eu, m-am frământat, făceam drumuri dese la Bucureşti. De data asta căutam special presă, nu numai ce-mi plăcea, să fie acolo, de la "Realitatea ilustrată" până la orice ziar vechi. Am început să adun şi într-o zi îi spun primarului Kaba: "Uite ce gânduri am". Primarul, care este foarte sensibil la orice iniţiativă culturală şi n-a respins nimic din ce i-am propus eu, primarul zic, de data asta, dom'le, s-a iluminat. Când am văzut că el este atât de încântat am prins şi eu curaj. Am mai stat ce am stat o lună şi am pornit. Vine într-o zi şi zice: "Hai să mergem să căutăm o clădire". Am găsit această clădire şi, cum să spun, cam nebun primarul, s-a aruncat cu capul în jos pentru că nu a avut nici un leu. Am pornit la drum fără bani. Aşa că am terminat acest muzeu, l-ai văzut cum arată, este de fason european. Ne-a costat aproape 6 milioane numai renovarea şi mobilierul.

- Banii ăştia nu includ şi colecţiile tale de ziare.

Nici vorbă. Tot ce am câştigat eu am investit în inventarul acestui muzeu. Aşteptam ca lumea să gândească: "E acolo la Jimbolia un nebun, care împreună cu alţii a făcut al doilea muzeu al presei din Europa..." ( Ultimul interviu cu Petre Stoica – Mihaela Schiopu si Ion Barbu )


De ce Petre Stoica a denumit Muzeul Presei “ Sever Bocu “ ? Pentru că – ne explică tot el – “fruntaşul bănăţean a sintetizat la modul superlativ calităţile gazetarului („Tribuna” - Arad, „România Mare” - Kiev, „Vestul” şi „Voinţa Banatului” - Timişoara), ale întregitorului de ţară, ale militantului politic”.
Ideea infiintarii muzeului nu a existat dintotdeauna, doar pasiunea pentru carti, reviste si ziare. Astfel a devenit posibil Muzeul Presei “ Sever Bocu “, din acea flacara interioara ce il va defini mereu pe Petre Stoica.
Un suflet, o viata, o lupta…unii ar putea spune ca totul s-a stins in data de 21 martie 2009. Dar, prin toata mostenirea pe care ne-a lasat-o cu drag, Petre Stoica traieste in fiecare dintre noi invatandu-ne cum banalul lasa loc atator lucruri minunate pe care altfel nu le-am observa, cum fiecare dintre noi s-a nascut cu cate o flacara care nu trebuie lasata sa dispara.
"Poemul. O furnică traversând nepăsătoare tăişul securii" e versul care i-a placut cel mai mult din versurile proprii fiind, in acelasi timp, dovada imortalitatii lui Petre Stoica.

miercuri, 2 iunie 2010

Ziua copilului..

Of .. e a doua oara cand incep sa scriu aceasta postare si asta pentru ca dragul meu calculator e epuizat. Spuneam ca ma aflu aici, in fata calculatorului, cu un prosop in cap si straduindu-ma sa storc ultimele zile , asezand esentialul pe pagina. Ieri a fost 1 iunie. Halal 1 iunie! Se presupune ca aceasta zi ar trebui dedicata copiilor, ca noi. Da de unde! Dupa 3 zile in care nu am facut ore si am stat degeaba, s-au gandit si profesorii, ca ne-ar prinde bine o zi completa de scoala. Si nu puteau alege o zi mai "potrivita" decat cea de 1 iunie.Prin urmare ziua de ieri a fost un esec total.
Despre ziua de alaltaieri, de 31 mai, nu vreau sa comentez. Am fost o nerusinata , da, am chiulit din nou de la antrenamentele de handbal care nu ma mai preocupa asa tare in ultimul timp. Si daca tot veni vorba de asta, trebuie sa o spun cu mana pe inima ca sunt extenuata si satula de adunatura aia de papagalitze. Oh nu, mai bine schimb subiectul ca ma irita. Oricum nu ma mai sim ok acolo intre ele, fara alte comentarii. In rest, ce sa zic? A fost o data de 31 si asta spune totul. Nu intrebati la ce ma refer. Intr-o buna zi am sa vorbesc si despre asta.Ma simt obosita. E un sfarsit de an plin de stres, plin de prfesori nepasatori si cat se poate de obiectivi.Imi e dor de generala mea..Nu m-am obisnuit cu liceul si nu ma voi obisnui vreodata !!! Foarte rar spun lucrurile astea si asta pt ca odata ce imi vine in minte generala, imi vine in minte trecutul, copilaria, regretele si apoi sfarsesc printr-o ploaie de lacrimi.Cum se scurge si timpul asta..parca ieri era Alexutza aia mica si grasa, cu o gropitza intr-o parte care se baga sub banca cand ii vedea pe nenea Milu si tanti Rodica. si acum? Acum ce sunt? Nu mai sunt nimic..Nu mai sunt eu..Ma vreau inapoi!!!!!!!!!! Poate ca merit sa nu am parte de un 1 iunie fericit, poate asta era si ideea, sa fac ore, ca sa platesc pt maturizarea mea.Dar oare eu asta am vrut? Oare eu mi-am dorit sa ma maturizez? Daca da, atunci regret ca m-am nascut. Insa nu cred, era ultimul lucru pe care mi-l doream.Si totusi au platit si altii pentru maturizarea mea....Imi cer scuze, colegi..promit sa ma revansez :)

luni, 12 aprilie 2010

be you..

Evita cat poti lumea rea ca sa nu ajungi sa faci parte din ea.Daca observi pete de rautate pe chipurile celor din jur,oricat de dragi ti-ar fi, fa cum stii, fa ce simti, nu te lasa impulsionat. Viata ta e unica, independenta si neconditionata, nu o lega de rautatea ce domneste in fiecare colt de lume. Nu fi rau , fi luptator. Fa-ti bine dar fa-le bine si lor in limita demnitatii. Fii fericit asa cum stii tu mai bine, fa imposibilul sa traiesti linistit si fara griji. Responsabilitatea nu trebuie sa dispara, e cea mai importanta , este lucrul care te mentine .Si cand te-apuca nervii, aprinde o tigara, pune o melodie de a lu' Phoenix si bate din picior . Ai grija totusi sa nu fie parintii acasa [ pt minori ] .. Sa traiti bine :)

joi, 1 aprilie 2010

si eu te iubesc ...

Cuvintele "te iubesc" au un farmec si un efect uneori exagerat de mare pt anumite persoane. cuvintele "te iubesc" starnesc fiori, fluturasi in burta , fericiri . E ciudat cum un pronume reflexiv si un verb predicativ declanseaza atatea emotii , atatea sperante , atatea vise. De asemenea aceste cuvinte ar trebui spuse unor persoane deosebite, celor mai deosebite persoane. Am zis "ar trebui" pt ca din nefericire in ultimul timp se spune foarte usor "te iubesc" .Si totusi pe cat de suav , dulce si frumos suna "te iubesc" pe atat de sec si rigid suna "si eu". Cel putin eu consider ca raspunsul "si eu" nu este unul adecvat. Raspunsul la un "te iubesc" ar trebui sa fie cel putin atat de dulce . Putini sunt cei care spun "si eu te iubesc" , cel mai adesea auzim acel raspuns extrasumar si anume acel sec "si eu " cu care majoritatea indragostitilor finalizeaza un apel telefonic. Iubirea e cel mai frumos sentiment si in opinia mea fiecare om ar trebui sa-l simta cel putin odata in viata.. Iubiti-va mult !!!

PS : "daca nu simtiti acelasi lucru ca si mn la auzirea acelui "si eu" nu ma criticati..cred ca am dreptul sa spun asta..macar aici.."

Dincolo de cuvinte ..



Pe langa ca sunt Amarie Alexandra , eleva , handbalista si viitoare chitarista sunt si sora lui. Sunt sora unui copil extraordinar, celui mai special copil pe care il cunosc . Sunt sora fratelui meu . V-ati fi gandit vreodata la asta? Amarie Ionut Alexandru nascut in data de 19.05.2004 e un ingeras care se lupta sa recupereze si sa devina aproximativ un om normal. Fratele meu, Ionut a fost diagnosticat la varsta de 3 ani de autism. De atunci , parintii mei se lupta ca Ionut sa aiba parte de ceea ce are nevoie : terapia ABA . In momentul de fata Ionut face aceasta terapie timp de 4 ore pe zi ceea ce reprezinta destul de putin ( are nevoie de 8 ore insa situatia noastra financiara nu ne permite ) . Progresele sunt micutze , insa se observa , iar noi ne bucuram de ele. Iubirea mea are acum 5 anisori si a invatat sa mearga si pe bicicleta . Chiar zilele astea am iesit cu el la plimbare ( eu pe jos iar el pe bitzigla ) si ne-am intalnit cu o doamna haioasa care mi-a zis asa : " Uite, un copil cu probleme de genu' asta stie sa mearga pe bicicleta iar eu capra batrana nu stiu " :)) . Imi parea rau pt dansa dar cred ca acum e prea tarziu  sa invete, la 70 de ani . Si daca l-ati vedea ce fericit e cand ii spun : " Ionut mergem sa ne plimbam cu bicicleta " ; si ce zambet colorat afiseaza. 

Ionut pricepe, stie ce se intampla in jurul lui, face tot ceea ce i se cere insa nu vorbeste. Nu stie sa spuna cand il doare ceva , cand isi doreste ceva. E trist, dar noi continuam sa speram ca va fi bine si ca intr-o buna zi vom stii ce este dincolo de cuvintele copilului autist ! 


video

Fiecare cu ce il doare :)

Sunt suparata. Defapt nu , sunt trista. Pt ca a fi suparata si a fi trista sunt doua stari diferite. Supararea are 2 ramuri : tristetea , nervozitatea . Deci tristetea este o ramura a suparari. Whatever , sunt trista. Si de data aceasta sunt trista pt mine , pt ceea ce am eu, sau mai degraba nu am. Sunt trista ca imi lipsesc lucruri pe care alte persoane de varsta mea le au. Nu va ganditi la bunuri materiale ca nu este vorba de asa ceva. In privinta asta am APROAPE tpt ce imi doresc. Ma refeream atmosfera din jurul meu. Este una foarte tensionata si poate pe parcurs va veti da seama de ce. Deocamdata imi generalizez tristetea. Uneori imi urasc viata , uneori nu am nevoie de nimeni si nimic , alteori am nevoie de multa lume in jurul meu. Uneori mi-as dori sa fiu alta persoana, cu alti ochi ,cu alta statura , cu alta familie. Stiu ca nu e bine sa gandesc asa ,dar sa ma opreasca cineva daca poate si i-as fi si recunoscatoare. Vreau si eu sa fie bine...vreau sa-i fie bine puiului meu .. 

Cuvant inainte..


Pentru inceput ma numesc Amarie Alexandra, am 15 ani si locuiesc in Jimbolia,judetul Timis. Sunt in zodia scorpionului si cred ca acest fapt este cauza tuturor comportamentelor mele. Despre mine nu vrea sa spun multe lucruri pt. ca nici eu nu le stiu pe toate. Iubesc naturalul nu neaparat natura. Iubesc viata, in deplinatatea acesteia. Iubesc bucuriile si tristetea pt ca din fiecare rezulta o experienta bine valorificata daca stai bine sa o studiezi. Iubesc oamenii cu suflet. Gata nu mai scriu aici pt ca mor de nerabdare sa trec mai departe. Take care. Sper sa fie bine si sa va placa, deocamdata inspiratia mea e aici , si de aceea sunt fericita. Bye boo ! 

PS: Tu te cunosti in totalitate?