pe alt țărm..

Daca ar fi sa imi descriu starea pe care o am acum, ar trebui sa comentez versurile de mai jos...ma rezum doar la ele, caci deocamdata sunt pierduta de tot si nu-mi doresc sa vorbesc despre asta.



La noapte ne certam definitive,
Ne despartin in mici felii de paine
Si ne uram acum fara motiv,
Sa ne-mpacam fara motive maine.

Nu-i cauza si nu e nici efect
In toata inclestarea asta mare,
Iubirea noastra toata-i un defect,
Fereasca Dumnezeu sa se repare.

Ref :
Imi vine sa te-njur de Dumnezeu
Si-apoi sa-L rog pe El sa te salveze
Esti binele, precum esti raul meu,
Cea mai cumplita dintre ipoteze.

Ma calci pe nervi si ma innebunesti,
Ai sa ma faci, fierbinteo si rebelo,
Cu-aceste negre maini imparatesti
Sa-ti nimeresc gatlejul ca Othello.

Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez in mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut in cioburi si ruine.

La tot ce-i hotarat definitiv
Nu am nici azi nimica impotriva,
Dar eu ma tem sa nu gasim motiv
Pentru o despartire relativa.

Promite-mi ca pe celalalt taram
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atata timp cat nu ne hotaram
La scurta despartire de o viata.


Cu toate astea imi place sa cred despre mine ca sunt invincibila.

Oare ce sens are sa mai scriu despre relatii pierdute-n pustiu?

Nu are.Dar scriu, pentru ca nimic din ce facem nu e corect. Eu de ce as fi, cand totul se pedepseste pe lumea asta, cand nici vise nu mai poti avea, nici ganduri, nici iluzii. Toate se pierd in deprimari si stari intunecate. E ceva firesc in amalgamul asta de umbre? Ce-i frumos tine o secunda, doare, plange cerul pentru doi, dor mainile, picioarele, dor toate, dar trece. Trec ganduri, vise, iubiri, trec si durerile. Daca as putea sa trag de frumos, l-as lega cu o sfoara de usa casei mele.

Ce sens are sa mai scriu despre mine, despre tine, despre ea, despre el? Ce sens are sa cred? Nu mai cred in nimic. Poate totusi in nimic cred. Atat. Tot ce e bun, este? Ce este bun? Viata? Iubirea? Fluturasii pierduti in stomacul tau, aia care bazaie ? Aia care in cele din urma iasa? Pe urechi, pe nas, pe ochi...pe oriunde, dar iasa.
Si la sfarsit culegi pamant si il frangi in maini, de ciuda ca asa s-a frant si iubirea ta.O iubeai si te iubea si ea dar ce s-a intamplat?


Toate jocurile au sfarsit, si dintr-o data te trezesti, fara sa te astepti, cu un mare "GAME OVER" pe monitorul vietii tale. "Cum s-a intamplat asta? Ce-am facut? De ce eu? Ce fac acum? Pe unde o iau? Cum sa merg mai departe fara el? Unde ma duc eu maine la ora 3...de obicei mergeam la el..acum unde merg?"
Intrebari.
Intrebari.
Intrebari.
Intrebari.
Dar jocul s-a sfarsit. Te resemnezi sau mori? Daca mori il omori si pe el. Si atunci, nu mai e iubire. Cum sa-ti ucizi dragostea?


Grabeste-te sa traiesti, sa traiesti cu soare, ploaie, nori, curcubeu, dragoste, fiori, dureri, caci nu stii cand ti se termina jocul. Nu vei uita niciodata ce te-a lovit la 16 ani, asa cum nu vei uita nici de prima palma, sau de prima data cand nu ti s-a cumparat jucaria mult dorita. Dar ai trait fara jucarie, ai trait si cu urma palmei. O sa traiesti si fara el.


Ce e fericirea? E curcubeul dupa ploaie, copilul care culege o floare pentru mama lui, fericire e zambetul de dupa victorie, fericire e lumina rasaritului, fericire e un 10 la mate. Nu viata e fericire, ci nimicurile ei, cele mai simple lucruri, pe care noi le consideram detalii, la care noi nu plecam capul., pe care noi le tratam cu superficialitate.

Dar tu? Tu plangi si acum plang si eu. Cand o sa putem vedea adevarata fata a fericirii?

Are sens sa scriu despre relatii pierdute in pustiu? Nu stiu, dar cel mai mult ma bucura faptul ca am reusit sa scriu. Atat. Sa scriu.



Vama Veche - Zmeul

Asculta mai multe audio diverse

Evrika!

Credeam ca mor. N-am scris nimic atata timp si nu pentru ca nu vreau sau nu am timp.Pur si simplu n-am putut scrie,descrie ce ganduri alearga prin cutiuta mea.Partea proasta e ca nici acum nu stiu ce sa scriu, insa, din fericire,m-am regasit in dispozitia Dianei din Panza de paianjen (Cella Serghi) :



" Sunt intr-o stare de calm ca aceea realizata de un narcotic.Parca nu mai am nervi, parca sunt tocite capetele sensibilitatii mele. Parca nu mai functioneaza un anume mecanism, care facea legatura intre mine si lumea de afara. Nu mai am cu lumea exterioara mie niciun contact, iar cea dinlauntrul meu, nu stiu, doarme sau a murit. E o stare in care ma aflu, cred, pentru prima oara, o amortire aproape de moarte, pe care mi-o doream deseori, din necunoastere,mai mult ca orice.O am acum, nu poate sa-mi fie placut sau neplacut, fiindca nu poate sa-mi fie nimic"



Sarut-mana!!